Treceți la conținutul principal

Adolescenții și monștrii din Verity: o carte în care nu te simți în siguranță

Am citit pe nerăsuflate frumoasa carte Acest cântec neîmblânzit, prima parte a duologiei Monștrii din Verity, a cărei continuare apare tot în 2017 la editura Herg Benet. Ca idee generală, e relativ asemănătoare cu Anomalii: aparențele pot induce în eroare, ba pare chiar că asta e treaba lor, împărțirea lumii în buni și răi este cea mai mare eroare pe care o poți face și până și monștrii au inimă, spre deosebire de unii oameni. Și cel mai important: iubirea nu ține niciodată cont de granițele impuse de ceilalți. Adesea, nici de cele autoimpuse.

Verity este fostul mare oraș, acum divizat, în care se întâmplă acțiunea. Aici trăiesc trei tipuri de monștri: Corsai, Malchai și Sunai, fiecare tip de monstru ia naștere în urma unui act de violență de un anume grad de gravitate. Adolescenții sunt comparați cu monștrii, iar asta mi-a plăcut teribil, pentru că atât unii, cât și ceilalți, „gândeau și acționau în grup”.

În cartea asta, monștrii își doresc să fie oameni și oamenii ajung mai rău decât orice monștri, e o poveste despre inadaptare, despre nepotrivirea cu grupul din care faci parte și despre toate frământările și frustrările pe care le trăiești, de orice parte a baricadei te-ai afla, până-ți dai seama că nimic nu trebuie niciodată, că nu depinzi de validarea celorlalți și că să fii tu însuți și să fii bine cu tine e cel mai mare cadou pe care ți-l poți face cu generozitate nelimitată. Pericolele se află, oricum, la orice pas.


Intriga este una complexă, poveștile se întrepătrund frumos și mai ales neplictisitor, August - personaj carismatic și pe care trebuie să ni-l imaginăm neapărat sexy - caută infinite răspunsuri la probleme pe care, dacă le-ar privi din alt unghi, le-ar vedea insignifiante. Dar este adolescent, este deopotrivă rebel și temător, frumos și nebun și nesocotit, un magnet și pentru că este unul dintre cele trei tipuri de monștri, cel mai rar și cel mai periculos.

Învățătura o primește destul de rapid și asta trebuie să reținem din toată cartea, pe care o recomand, de altfel: Nu contează dacă ești om sau monstru. A trăi doare.

(foto: Anca Zaharia)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Invazia psihică ce nu se oprește la prima țigară aprinsă - „Omul duplicat”, José Saramago

Omul duplicat , cartea portughezului José Saramago, caută să îşi impună originalitatea.  Este o carte aparent ostilă pe care ajungi să o consumi cu aviditate şi care te face să rămâi perplex. Are dimensiunile unei invazii psihice căreia nu i te poţi opune; un thriller care nu se opreşte nici la prima ţigară aprinsă după ce ai citit-o.