Treceți la conținutul principal

Nu mă subestima, hani. O să mă știi de undeva!

O știți și voi pe Petronela Rotar, da? O știți de la TV, ați citit-o pe acestblogdenervi , dar o știți de (alt)undeva? Pentru că eu o știu din câteva locuri în care cartea O să mă știi de undeva m-a dus sau m-a readus. 

Vreau să scriu cât pot de bine despre ea pentru că mi-a vorbit nespus de frumos, clar și răspicat, uneori dur, alteori cu un glas de mamă care-ți dă părul după ureche.
       
O să mă știi de undeva este împărțită în trei: Hani, O să mă știi de undeva, Pizda lirică. Deși în fiecare parte se aude glasul femeii cu tatuajul pe omoplatul drept, ea își schimbă tonalitatea, începe să se cunoască pe sine din ce în ce mai bine și îi vorbește scriitorului din ce în ce mai limpede și cu mai mult curaj de fiecare dată.  Cu aluzii la Kierkegaard, Sartre, Bukowski, învelită în iubiri, dependențe, autocunoaștere și autobiografie, în toate cele trei părțile umorul și durerea merg mână în mână, se plimbă și se iubesc. 

Încă de la începutul cărții, umorul ține-n mâini durerea imensă și omul mai puternic decât durerea însăși, prin salutul autoarei pentru viitorii cititori sau pentru cei care au răsfoit paginile, gândindu-se dacă vor cumpăra sau ba cartea:
desigur, nu sunt decât o pizdă lirică, iar dacă licența asta îți pică greu la lingurică, ai greșit locul încearcă pe raftul alăturat.
   
Autoironia, umorul debordant și puterea de a trece cu lejeritate peste degetele îndreptate către ea sunt tipărite încă din primele pagini, nu înainte de a fi precizată prima poruncă: Iubește-te pe tine însuți". Eu vă spun sincer, dacă nu vă iubiți pe voi înșivă sau dacă nu vă cunoașteți câtuși de puțin de undeva, după ce citiți cartea Petronelei Rotar veți dori să aruncați o privire înlăuntrul vostru.

Autoarea spune în câteva interviuri că are un omuleț care scrie în mintea ei, iar eu cred că prin intermediul acestei cărți, fiecare dintre noi ar putea să-i dea voce omulețului din mintea noastră, iar omulețul ne-ar duce undeva unde ne-am putea deschide rănile nevindecate pentru ca apoi să zâmbim închizându-le în cutii pe care să le putem deschide oricând.

Am Beth Hart în playlist. Acum cântă Fire on the floor, iar eu mă simt aruncată pe podea, dezasamblată și proaspăt reasamblată.

Mi-e piele de găină sufletul” după ce mi-am tatuat cartea asta-n el.

Puteți citi inteviuri realizate de Anca Zaharia cu Petronela Rotar pentru Hyperliteratura în 2014, aici, și pentru Serial Readers în 2016, aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Invazia psihică ce nu se oprește la prima țigară aprinsă - „Omul duplicat”, José Saramago

Omul duplicat , cartea portughezului José Saramago, caută să îşi impună originalitatea.  Este o carte aparent ostilă pe care ajungi să o consumi cu aviditate şi care te face să rămâi perplex. Are dimensiunile unei invazii psihice căreia nu i te poţi opune; un thriller care nu se opreşte nici la prima ţigară aprinsă după ce ai citit-o.