Treceți la conținutul principal

„Femei” de Charles Bukowski: Fifty Shades Better

Pe Charles Bukowski îl știm toate. Îl știm pentru că e bărbatul acela de care vrem să ne ferim sau să ne apropiem pentru sinceritatea debordantă!


Dincolo de acest aspect, Charles Bukowski este un scriitor pe cât de dur, pe atât de sensibil. Înainte de a-i citi romanul Femei, am citit Povești despre nebunia obișnuită și mult cunoscutele poezii care circulă pe internet în formă întreagă sau ruptă-n poze. Povești despre nebunia obișnuită a fost o carte care m-a fascinat punându-mi în față nebunia realității pe care mulți dintre noi o neagă și, devenind dependentă de sensibilitatea bukowskiană aspră, am continuat să îmi potolesc setea cu poeziile autorului până când mi-am făcut curaj să citesc romanul Femei.

Femei începuse a-mi părea un roman interzis. Un roman interzis de gurile (ne)păcătoase, însă un roman pe care l-am devorat de dragul păcătuirii. Povestea este simplă, dar cu multe tăișuri, deci nu chiar atât de simplă precum s-a tot spus. Alter ego-ul autorului, Henry Chinaski este un scriitor bătrân care se autocaracterizează realist și dur ca fiind un bătrân alcoolic și neîngrijit, iar asta mă duce cu gândul la toți bărbații frumoși din literatură. 

Chinaski trăiește tot felul de experiențe amoroase, care mai de care mai pătrunzătoare-n suflet sau în părți mai puțin metafizice, însă dincolo de modul vulgar în care povestește experiențele sexuale, am găsit în acest roman un mare interes al autorului de a cunoaște femeile exact așa cum sunt ele. Și cum curiozitatea a omorât pisica, iată că fiecare experiență omoară câte o parte din sufletul lui Chinaski care, trecând prin despărțirea de Lydia, afirmă:

Durerea e stranie, o pisică ucide o pasăre, se întâmplă un accident de mașină, un incendiu... durerea apare, ZDRANG, și se instalează, te ia în brațe, e reală. Și, pentru oricine te privește, pari caraghios ca și cum, brusc, ai fi devenit idiot. Nu există leac pentru ea decât dacă știi pe cineva care înțelege ce simți și știe cum să te ajute.
Încă de la începutul romanului, Henry Chinaski pare a-și arăta temerile și motivele pentru care este un „boșorog nenorocit și ticălos”. Tinerețea trecută prin corvoada muncii, relațiile bolnăvicioase cu femeile nepotrivite și observarea profundă a realității din care făcea parte l-au determinat pe Chinaski să se ascundă sub cortina impolității și a depravării. Fiind întrebat de ce nu poate fi politicos cu cei din jur, personajul răspunde clar: „De teamă.” Totuși, teama nu îl ține departe de a încerca să cunoască femeile și să le cunoască dorințele sexuale, tabieturile, nevoile, nebuniile, tristețile și fericirile:
Tammie și-a băut paharul și apoi a continuat (.....) să se tot uite în oglindă, ținându-și gura deschisă. Arăta de parcă într-adevăr era gata să o sugă cu gura aia. A continuat așa timp de o oră. Apoi a pus deoparte oglinda și periuța, s-a sprijinit de mine și a adormit. (...) Ea și-a strâns iarăși părul în vârful capului și s-a privit. Apoi l-a lăsat să cadă. Pe urmă s-a apropiat de oglindă și și-a privit ochii.
Pe lângă scenele de sex dur, violent expus în limbaj licențios, dar deloc neplăcut în contrast cu povestea, autorul aduce în lumină povestea unui scriitor bătrân și cuceritor care nu știa nimic despre femei tocmai pentru că le cunoștea pe cele nepotrivite cum era Lydia, nimfomana divorțată și recăsătorită, cea care i-a sculptat capul lui Chinaski și care i-a plimbat dintr-o parte în alta atât capul sculptat, cât și capul de pe umeri.


Pentru a-mi susține punctul de vedere referitor la nevinovăția vulgarității regăsite în Femei, este important să precizez scena în care Chinaski și una dintre iubitele lui, Mercedes, sunt în pat, iar el crede că o domină: „Era a mea. Eram o armată cuceritoare. Eram un violator. Eram stăpânul ei. Eram moartea.” Era pe cale să fie ca și cum nu s-ar fi întâmplat, Mercedes neamintindu-și a doua zi evenimentul. După cum spuneam, femeile nepotrivite au dus la alegeri și subînțelegeri din ce în ce mai greșite. Însă Henry nu a renunțat. Prin aburii de alcool și ceața drogurilor, prin durerile fizice și metafizice a continuat să cunoască, să-și parcugă drumul către o relativă mântuire.
M-am gândit la despărțiri, cât de dificile erau, însă de obicei, abia după ce te despărțeai de o femeie întâlneai o alta. Totuși, trebuia să gust femeile, ca să le pot cunoaște cu adevărat, să pătrund în interiorul lor. Îmi era ușor să inventez bărbați, pentru că eram și eu unul, dar pentru mine femeile păreau aproape imposibil de imaginat în ficțiune fără ca mai întâi să le cunosc. Așa că le exploram cât de bine puteam și am descoperit în interiorul lor ființe umane.
Iată că prin acest ultim citat îmi pot suține părerea despre Henry Chinaski, alter egoul care poate fi iertat pentru modul violent și animalic de-a vorbi despre experiențele sale sexuale, în cazul în care ar fi ceva de iertat. De ce-ar trebui să-l iertăm pe Chinaski pentru că este un „tip cumsecade”, așa cum se autodefinește în ultimele rânduri ale romanului, și n-ar trebui să-l iertăm pe Christian Grey pentru că își domina femeile? Dacă ar fi să aleg între erotismul regăsit în romanul Femei și cel din Fifty Shades of Grey, sigur l-aș alege pe cel dintâi, având siguranța că povestirile lui Bukowski nu-s fanteziile false ale unei... femei.

În concluzie, dacă vreți să vă fie trezite simțurile sau dacă vreți o trezire la realitate, Femei este un roman care vă va trezi cel puțin prima parte mai bine decât Fifty Shades of Grey, iar dacă romanul lui E.L James a făcut-o, imaginați-vă și permiteți-vă ceva mult mai bun, romanul Femei al lui Charles Bukowski.

Despre această carte a scris și Anca Zaharia aici.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Alegoria experienței literare profunde - Rui Zink, „Cititorul din peșteră”

Sunt convinsă, 100% convinsă că, dacă aș fi citit cartea asta în urmă cu câțiva ani, deloc nu mi-ar fi plăcut. Și sunt la fel de sigură că, dacă o voi citi peste încă vreo 10-20 de ani - că mai mult nu apuc eu să trăiesc - mi se va părea chiar mai inteligentă decât acum. Explicația e simplă: cartea asta e despre cărți, citit, scriitori (mai puțin), cititori (mai mult), minunata experiență a cititului, a descoperirii ideilor, a dezvoltării capacității de a-ți imagina, de a transforma informația în imagini colorate și liniștitoare sau, dimpotrivă, care instigă. Iar e xperiența literară dobândită după zecile (oare sutele?) de cărți citite în ultimii ani este cea care m-a făcut să văd Cititorul din peșteră , măcar parțial, așa cum merită.

Adolescența fără prieteni și găurile negre ale singurătății

Inima mea și alte găuri negre sau cum Aysel, o adolescentă, își plănuiește sinuciderea. Suferă de depresie și, mai ales, suferă pentru că ceilalți nu-i înțeleg depresia. Își pune singură pe umeri o vină care nu-i aparține, dar crede că e misiunea ei să scape lumea de cine crede ea că este.

Patricia Lidia: „Mulți nu înțeleg că, de fapt, cititul nu e hobby, ci stil de viață.”

Când îți faci timp, îți place să stai de vorbă cu oameni de la care ai ce învăța, de la care nu ai cum să consumi non-informație și care, poate, te vor motiva pe tine și pe ceilalți. Patricia Lidia, pe care cred că o știți din multe locuri, despre care veți afla în cele ce urmează, este un astfel de om luat la întrebări despre tot ce face pentru ea, pentru comunitate și pentru oameni în general. Muncă, Asociația Bastionul ArtLitTim, cluburile de lectură de la Penitenciarul Timișoara, scris, citit mult, copil mic, Asociația Ador Copiii. Când și cum poți să le faci pe toate? Ai cumva un planner zilnic pe care-l respecți cu sfințenie sau cum funcționezi? Vai, cât îmi place să mă laud despre cât de organizată sunt! :) măcar e adevărat și se observă din câte activități MĂ LAUD că fac! Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană pragmatică, organizată. Mă folosesc din plin de resursele tehnologiei moderne ca să reușesc să fac în 10 ore cât alții în 24. Nu sunt eu cea mai bună ș